dorneanueduard.blogspot.ro Web analytics

miercuri, 30 noiembrie 2011

ALEXANDRU TOCILESCU----ULTIMA ZI DE TOAMNĂ



E ultima zi de toamnă.Afară vremea este uluitor de frumoasă,ai zice că e început de vară.Doar norii se rotesc neîncetat căutându-se unii pe alții pe albastrul unui cer îndepărtat.Toamna trece desculță prin parcurile inundate de frunze și iubiri consumate în grabă.Cu voce joasă cântă o baladă despre tristețe și tinerețe veșnică.Cei care o aud o urmează în tăcere dincolo de albastru și primesc o stea în neuitare.La braț cu toamna a plecat dincolo de albastru și regizorul Alexandru Tocilescu.Toamna nu a dorit să plece singură și a luat cu ea pe un om ce a purtat în inima sa un întreg Univers.La braț cu un anotimp tulburător Alexandru Tocilescu a plecat în neuitare.
La vârsta de 65 de ani,Alexandru Tocilescu era unul din cei mai mari regizori de teatru din România.A iubit teatrul și a fost parte din el timp de mai bine de patru decenii.În 1999 primește premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol (O scrisoare pierduta de I.L. Caragiale, Teatrul Național București),în 2002 premiul UNITER pentru întreagă activitate iar în 2006 premiul  pentru "cea mai bună regie" cu piesa O zi din viața lui Nicolae Ceaușescu la Festivalului Comediei Românești - festCO.
Cariera lui a început cu punerea în scenă aspectacolului ``Sanzâiana și Pepelea``montat la Studioul Casandra al Facultătii de Teatru în anul 1971.Au urmat alte mule spectacole,unul mai interesant decât altul.Cu voia dumneavoastră vă reamintesc numele câtorva spectacole regizate de regretatul Alexandru Tocilescu:„Swanewitt” de August Strinberg, Teatrul Măria Filotti Brăila, 1974,„Nevestele vesele din Windsor” de William Shakespeare, Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, 1978,„Tartuffe” de Moliere, Teatrul Bulandra, București,1982,„Faust” de Charles Gounod, Opera Natională Romana,1998,„Amantii Insangerati” de Chiamatsu Monzaemon, Teatrul Național București, 2001,Oase pentru Otto” de Lia Bugnar, Teatrul Luni, București, 2003,Comedie rosie”, Teatrul Național București, 2006,„Eduard al III-lea" de William Shakespeare, Teatrul Național București, 2008,„Sfarsit de partidaƒ” de Samuel Beckett, Teatrul Metropolis București, 2009.
E ultima zi de toamnă . Norii se rotesc neîncetat pe cer căutându-se unii pe alții.Toamna trece desculța prin parcurile inundate cu frunze și iubiri consumate în grabă.La braț cu un anotimp rebel,Alexandru Tocilescu pleacă dincolo de albastru,  în neuitare.
  Dumnezeu să îl odihnească în pace! Condoleanțe familiei îndoliate!

luni, 28 noiembrie 2011

COLEA RAUTU-----ZIUA AMINTIRILOR

Neamul Soimarestilor 1965
Colea Rautu-Temir Bey
Astăzi e ziua de naștere a lui Colea Răutu.Ce ciudat,oamenii mor dar zilele de naștere rămân ca date în calendare.Uitarea stă la pândă pentru a mai fură un nume,o întâmplare,o mare iubire.E nesătulă uitarea.Așteaptă să închidă în statistici și sertare ceea ce noi am iubit sau am respectat.Numele marilor actori se retrag și ele în statistici chiar dacă  zilele lor de naștere sau comemorative sunt semnalate in media  în emisiuni din ce în ce mai scurte.Societate e avidă de senzațional și uită de cei care au promovat cu adevărat cultura.Colea Răutu e unul din marii actori români.Merită pentru activitatea sa și superlativele și recunostiinta noastră.
Colea Răutu s-a născut în data de 28 noiembrie 1912 undeva în județul Bălți,Republica Moldova.Ca actor a debutat la ``Cărăbuș `` având ca îndrumător și director pe Constantin Tănase.Talentul sau a fost remarcat imediat iar Gherase Dendrino i-a încredințat o piesă pe care Colea Răutu avea să o facă celebră.E vorba de ``Ți-a ieșit cosaru-n drum``pe versuri de Puiu Maximilian.Sică Alexandrescu  l-a sfătuit pe Colea Răutu să joace la Teatrul Național,văzuse deja în el marele actor ce avea să fie.A jucat și Teatrul Giulești o perioadă și chiar în provincie în Pitești.Talentul incontestabil i-a fost răsplătit cu numeroase premii și cu dragostea spectatorilor.
Ca actor de film a fost uriaș,voi aminti doar câteva din filmele în care el a jucat:``Răscoala``,``Răpirea fecioarelor``,``Nemuritorii``,``Revanșa``.Mie mi-au plăcut cel mai mult rolurile:Spânu din ``Toată pânzele sus``și Ibrahim din ``Răpirea fecioarelor`` dar fiecare rol al sau a fost bine jucat.L-am văzut interpretând roluri de turc,de mongol,de sărac,de rus bețiv și în toate juca natural.Aceste roluri au conturat un actor legendar.
Ca dovadă că tot ceea ce a făcut el ca actor a avut ecou este și această modestă evocare a mea.Astăzi este ziua lui Colea Răutu.Ce ciudat,oamenii mor dar zilele lor de naștere rămân ca date în calendare.Uitarea stă la pândă lacomă așteptând să mai fure un nume,o întâmplare, o mare iubire.  E de datoria noastră să păstrăm vie amintirea celor pe care i-am iubit și respectat.Alții la rândul lor vor păstra vie amintirea noastră. .
.

joi, 24 noiembrie 2011

ROMANIA IN 160 DE MINUTE

Va invit în România pentru 160 de minute.Am ales pentru dvs ziua de ieri,23 noiembrie 2011,o zi ca oricare alta,o zi de toamnă târzie friguroasă și cețoasă.V-aș putea invita undeva de unde se pot admira frumuseți naturale sau v-aș putea invita să fiți martori ai unei activități culturale.Cu voia dvs vom lăsa pe altădată drumețiile sau lansările de carte deși mi-aș fi dorit să fim acolo împreună.Va invit in București pe malul Lacului Floreasca spre a viziona (pentru a câtă oară?)o scenă kafkiană.
 O mașină roșie cu numere de București ajunge în lac.Oamenii nu pot ajuta deși sunt în număr mare și lacul nu e foarte adânc.Se sună la 112.Unii afirmă că în mașină erau trei persoane,alții au văzut patru.Televiziunile sosesc odată cu cei de la ISU și SMURD.Apa are trei metri,șansa de supraviețuire a celor din mașină ține de noroc:ar trebui  să aibă suficient aer iar apa să nu pătrundă înăuntru.Chiar și așa fiecare minut e prețios,fiecare secundă.
 La una din televiziuni este chemat urgent un psiholog:un domn veșnic trist ce comentează mereu când se întâmplă nenorociri de felul asta.Deși știe că în fața ecranelor de televiziune se pot afla și rudele celor implicați în accident cuvintele lui sună ca o concluzie finală.Șoferul este criticat,sunt folosiți termeni de specialitate din care înțeleg nu numai că avem de a face cu un om inconștient care a dus la moarte și pe alții dar și că noi toți ce privim fie în direct la televiziune,fie chiar pe marginea lacului nu suntem chiar sănătoși mintal.Mai lipsea puțin și și ne făcea răspunzători pe noi sau pe cei căzuți în lac de creșterea de TVA în Ungaria sau de topirea ghețarilor polari.Ciudat om... 
Între timp scafandrii reușesc să prindă cârligul unei macarale de mașina aflată în lac.Numărul celor ce privesc de pe margine e tot mai mare.Privesc în continuare imaginile transmise de respectivul post de televiziune deși cuvintele psihologului trist mă enervează tot mai mult.Urmează o o secvența ruptă parcă din scrierele lui Kafka.Macaraua nu are putere să ridice mașina.Oamenii de pe margine vociferează.Timpul se scurge.Deja cred că nu se mai poate vorbi despre găsirea în viață a  celor din mașină.Se pleacă după o altă macara deși era normal să se știe ce greutate are un autoturism..Psihologul apăsa mai tare pe tâmplele mele folosind sintagme ce pot însemna orice. . 
 Urmează două ore în care lumea a privit apa.Sute de oameni privind un lac cu o adâncime de trei metri...M-am uitat cu atenție la imaginile transmise de acolo.Oamenii trăiau clipele intens,voiau să ajute,se frământau dar nu exista posibilitatea de a rezolva problema.Pentru mine,cel din fața ecranului  acesta a fost un semn bun:înseamnă că noi ca oameni,ca români, nu ne-am pierdut calitățile umane,încă suferim când vedem durerea celor din jur,încă vrem să ajutăm.Dacă distinsul domn psiholog cu doctorat în domeniu a înțeles că oamenii au venit pe marginea lacului doar pentru a vedea trupurile morților eu îi pot spune că se înșeală amarnic.Eu am văzut pe fețele celor prezenți la locul tragicului accident compasiunea,intelegerea,mila.Nu am fost și nu suntem un popor de barbari chiar dacă unele ``personalități`` triste încearcă să acrediteze mai voalat o astfel de idee. .  
 Abia după două ore este adusă o altă macara și mașina este scoasă în doar câteva minute din apa lacului.Cadavrul unui bărbat cu capul atârnând prin geamul portierei din partea dreaptă este și el scos odată cu autoturismul.Toată această acțiune a durat 160 de minute.Oamenii de pe margine vociferează strigând că în mașină erau trei sau patru persoane nu doar una.Poliția nu îi bagă în seamă și declară presei că în mașină a fost o singură persoană:bărbatul decedat.Lumea pleacă supărată înjurând autoritățile,frigul și televiziunile veșnic în căutare de raiting.Psihologul nu a mai așteptat sfârșitul acțiunii,probabil se va întoarce la următorul eveniment tragic ce va fi relatat la televiziune.Nu lipsește niciodată când este televizată durerea,niciodată. . . 
 Sunt curios dacă în Viena,Berlin,Rio de Janeiro sau Minsk un astfel de eveniment ar fi avut așa o durată.Sunt curios dacă în altă parte din lumea asta mare la un astfel de eveniment s-ar fi prezentat cineva cu o macara incapabilă să ridice două tone de metal.Despre oamenii triști care critică pe cei decedați fără să se gândească deloc că sunt auziți de oameni cărora le pasă de cei ce au avut accidente nu mai spun nimic.Îi las să folosească sintagme care pot însemna absolut orice.Din păcate v-am invitat să într-o zi de toamnă să vedeți față kafkiană a României.Poate într-o zi aceste evenimente nu se vor mai produce.Eu cred în sensibilitatea și frumusețea sufletească a oamenilor.Chiar dacă e toamnă târzie viață merge mai departe.Cu bune . . .cu rele . .  

miercuri, 23 noiembrie 2011

FAUN----GOLDEN APPLES


Sleep bonnie barn
within the castle

Thou shalt have
a golden apple

...

Wait, until you take a look inside yourself -
Recognize, what is growing there.
Oh seeker,
A leaf in this garden,
Means more than all leaves
You will find in paradise!

marți, 22 noiembrie 2011

SYSTEM OF A DOWN----O TRUPA LEGENDARA DE METAL ALTERNATIV

system-of-a-down
Există vise diferite.Unii oameni vor să urce pe Everest.Alții vor să aibă o grădiniță de copii.Visele sunt personale,uneori devin realitate dar de cele mai multe ori rămân la stadiul de ``ce ar fi fost dacă``..  În Los Angeles un rocker înrăit de origine armeană a pus bazele unei formații de metal alternativ.Toți membri ei sunt de origine armeană: Serj Tankian (voce, clape, chitară ritm), Daron Malakian (voce, chitară), Shavo Odadjian (bass, voce de fundal) și John Dolmayan (tobe).Liderul trupei este Serj Tankoan,un muzician redutabil,școlit și foarte talentat.Părea imposibil ca patru armeano-americani să reușească în muzica rock.Și totuși...
Primul album a purtat același nume ca și trupa.Publicul a rămas uimit de soundul propus și mai ales de versuri care nu semănau nici pe departe cu versurile altor trupe.De la început critica muzicală a remarcat un profesionalism incontestabil în ceea ce privește ``System of a `Down``.Nimic nu este compus la întâmplare,nici măcar o expresie din videoclipurile de prezentare a pieselor nu este hilara.Totul arată că în cadrul acestei trupe există un creier care ordonează activitatea.
După trei ani apare cel de al doilea album:``Toxicity``.Acest album este unul de referință fiind extrem de îndrăgit de public.În topurile de specialitate ,trupa a urcat rapid ,vânzările au crescut,s-a scris și s-a vorbit despre ei.Concertele le-au adus notorietate iar videoclipurile oficiale i-au făcut cunoscuți peste tot în lume.Din păcate solistul vocal a ales o carieră solo în paralel cu cu activitatea din cadrul trupei .Asta nu a destrămat trupa dar au urmat ani lungi de inactivitate.
Cu toții avem vise.Unele se îndeplinesc,cele mai multe însă nu.Un armean a visat să cucerească lumea rockului.Proiectul lui Serj a arătat lumii încă o data că talentul nu ține cont de naționalitate sau de geografie.Închei invitându-va să ascultați piesa `Chop suey``.Versurile va vor vorbi iar muzica vă va încânta.Cu toții avem vise.Acesta e unul din visele imposibile ce au răscolit lumea muzicală:``System of o down``. . .
``Wake up (wake up)
Grab a brush and put a little makeup
Hide the scars to fade away the shake up
(Hide the scars to fade away the shake )
Why'd you leave the keys up on the table?
Here you go create another fable

(You wanted to)
Grab a brush and put on a little makeup
(You wanted to)
Hide the scars to fade away the shake up
(You wanted to)
Why'd you leave the keys up on the table?
(You wanted to)

I don't think you trust, in, my,
Self-righteous suicide,
I, cry, when angels deserve to die

Wake up (wake up)
Grab a brush and put a little makeup
Hide the scars to fade away the shake up
Why'd you leave the keys up on the table?
Here you go create another fable

(You wanted to)
Grab a brush and put on a little makeup
(You wanted to)
Hide the scars to fade away the shake up
(You wanted to)
Why'd you leave the keys up on the table?
(You wanted to)

I don't think you trust in my
Self-righteous suicide,
I cry, when angels deserve to die
In my self-righteous suicide,
I cry, when angels deserve to die

Father (father)
Father (father)
Father (father)
Father (father)
Father into your hands, I commend my spirit
Father into your hands, why have you forsaken me?
In your eyes, forsaken me
In your thoughts, forsaken me
In your heart, forsaken me

Oh, trust in my, self-righteous suicide
I cry when angels deserve to die
In my self-righteous suicide
I cry when angels deserve to die``
 

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

CINDERELLA---DON`T KNOW WHAT YOU GOT


I can't tell ya baby what went wrong
I can't make you feel what you felt so long ago
I'll let it show
I can't give you back what's been hurt
Heartaches come and go and all that's left are the words
I can't let go
If we take some time to think it over baby
Take some time, let me know
If you really want to go

Don't know what you got till it's gone
Don't know what it is I did so wrong
Now I know what I got
It's just this song
And it ain't easy to get back
Takes so long

I can't feel the things that cause you pain
I can't clear my heart of your love it falls like rain
Ain't the same
I hear you calling far away
Tearing through my soul I just can't take another day
Who's to blame
If we take some time to think it over baby
Take some time let me know
If you really wanna go

Don't know what you got till it's gone
Don't know what it is I did so wrong
Now I know what I got
It's just this song
And it ain't easy to get back
Takes so long

Do you wanna see me beggin' baby
Can't you give me just one more day
Can't you see my heart's been draggin' lately
I've been lookin' for the words to say

Don't know what you got till it's gone
Don't know what it is I did so wrong
Now I know what I got
It's just this song
And it ain't easy to get back
Takes so long

Don't know what you got till it's gone no
Don't know what it is I did so wrong
Now I know what I got
It's just this song
And it ain't easy to get back
Takes so long

FORMATIA FARA NUME----LA RASCRUCE DE VANT

vineri, 18 noiembrie 2011

DARK BEAUTIFUL GOTHIC

AVRIGUS----BEAUTY AND THE PAIN


Deep in the night, it came to me
Torturing silently
Try; but I cant seem to ever break free
From what is haunting me

Deep paranoia
It tears apart my heart
But in my soul
It's all I've ever known

I cut all of the hate I feel
My blood shed and revealed
All that has been wrong with me
The more I feel; the more I ache
I cant go back
I fear more of life's beauty than pain

Thought's wouldn't stop playing upon my mind
Taunting me with what I'd find
Try; but I cant seem to ever break free
From what is haunting me

Deep paranoia
It tears apart my heart
But in my soul
It's all I've ever known

I cut all of the hate I feel
My blood shed and revealed
All that has been wrong with me
The more i need; the more I take
I cant go back
I fear more of life's beauty than pain

Once I believed
And I'd dream of a place
Where the weight of it all
Couldn't harm me
Now I know and I feel
This could never be real
On this path I walk alone

I cut all of the hate I feel
My blood shed and revealed
All that has been wrong with me
The more I see; the more I hate
I cant go back
I fear more of life's beauty than
All of the hate I feel
My blood shed and revealed
All that has been wrong with me
The more I breathe, the more I break
I cant go back
I feel all of life's beauty and pain

joi, 17 noiembrie 2011

RENTA VIAGERA SI NEPOTRIVIREA DE CARACTER

Astăzi am aflat și eu că sportivii premiați la diverse competiții internaționale majore primesc rentă viageră,sumele primite fiind între 20-80 milioane lei vechi.Asta înseamnă că gimnastele și canotoarele,campioane olimpice pe echipe sau individual primesc,suma maximă,adică 80 milioane lei vechi.Tot astăzi am aflat că a fost un scandal monstru deoarece era să se voteze o lege prin care aceste rente urmau să fie primite abia după ce sportivii aveau să împlinească 30 de ani.Gimnastele au făcut un scandal uriaș pentru că varsta de retragere în gimnastică este undeva între 18-22 de ani dacă nu chiar mai mică.Până la urmă se pare că scandalul a fost stins și campionii noștri își vor primi aceste rente toată viața.
Aceste rente sunt primite de sportivi pentru că numele României este promovat în afară granițelor țării și astfel cetățenii altor țări ne vor respecta pentru  reușitele lor de excepție.Până aici sunt de acord.Fiind un tip pesimist în ceea ce privește gândirea celor ce se tot schimbă la guvernare m-am gândit să fac și eu un mic experiment.Așa că am luat cele trei mari nume din sportul românesc despre care se spune că sunt arhicunoscute pe planeta asta.Având mii de prieteni ce locuiesc în diverse locuri de pe glob m-am hotărât să îi întreb despre aceste personalități.Iată ce am aflat:1.Pe Gheorghe Hagi îl cunosc toți turcii și îl consideră parte din istoria recentă a echipei Galatasaray Istanbul.Îl mai știu cei ce cunosc fotbalul spaniol foarte bine pentru că a evoluat la echipe mari de acolo.În rest lumea nu îl știe așa de bine iar peste ocean nu e cunoscut mai deloc.2Ilie Năstase este cunoscut doar de cei care cunosc istoria tenisului sau au o anumită vârstă și își amintesc cât de rebel era.3,Despre Nadia Comaneci îmi pare rău să o spun dar mai nimeni din străinătate nu știe aproape nimic.Întrebând un spaniol hâtru despre Nadia acesta mi-a răspuns intrebandu-ma dacă eu  știu cumva numele campioanele olimpice spaniole ce au luat medalii de aur în același an cu Nadia Comaneci .Avea dreptate spaniolul...
Și totuși oamenii întrebați de mine mi-au zis fără ca eu să îi întreb că au auzit de George Enescu sau Constantin Brancusi.Asta m-a bucurat enorm mai ales că zilele astea am tot fost atacați ca popor în media ba de francezi ,ba de italieni,ba de alte popoare ce ni se cred superioare doar pentru că nivelul lor de trăi este unul la care noi nici nu putem visa.Alți oameni și-au amintit si de alte personalități din România:Sergiu Celibidache,Monica Lovinescu etc.Da,categoric da,România este cunoscută pentru oamenii ei de valoare. Oamenii care promovează țara noastră sunt oameniii de cultură nicidecum sportivii.Sportul,până la urmă e parte din divertisment și are ca scop să ne retină atenția pentru un anumit timp.Să fim sinceri câți dintre noi urmărim canotajul sau gimnastica?.Câți dintre noi ne-am gândit să ne mândrim în fața străinilor cu rezultatele Laviniei Milosovici sau Danielei Silivas?Nici noi ca români nu mai știm ce au câștigat ele și când a fost asta.Cum să avem atunci pretenția ca un străin să știe ce mari victorii au  repurtat ele?Nu mai discut că audiența unei probe de canotaj sau a unei probe de gimnastică este extrem de redusă și aproape că nu intereseaza pe nimeni.
Ceea ce mie mi se pare revoltător este faptul ca acesti sportivi primesc rente viagere în urma unor performanțe pentru care au fost răsplătiți  material la timpul potrivit.Oare oamenii de știință români primesc rente viagere?Oare medicii care salvează vieți zilnic primesc așa ceva?E nevoie întâi să fie campioni la paralele inegale?Aha...Oare profesorii sau învățătorii primesc rente viagere?Nu primesc pentru că nu au câștigat nici o probă de canoe simplu.De pictori,poeți,scriitori,sculptori,de artiști în general nici nu mai vorbesc.Doi poeți nu vor putea  niciodată să câștige  o probă  de caiac canoe iar un pictor nu va câștiga în veci un concurs de cal că mânere.Maestrul Johnny Raducanu avea o pensie de 450 de lei iar poetul Ion Stratan s-a sinucis pentru că ``îl dădeau banii afară din casă``.
Constat că între mine și o parte din restul lumii e o..nepotrivire de caracter.Părinții noștri au muncit câte treizeci de ani și primeasca acum o pensie de mizerie iar astazi lumea era revoltata că gimnastele ieșite la pensie la numai douazeci de ani primesc doar 80 de milioane de lei vechi lunar.Din punctul meu de vedere mie mi se pare o mare nedreptate.Aceste domnișoare îmi pot promova țara și pe planeta Pluto că tot nu cred că ar merita o rentă viageră care să fie egală cu douazeci de pensii primite de un pensionar.  Sunt un tip teribil de sincer.Nu voi avea niciodată o rentă viageră dar poate că sinceritatea mă va juta să trec cu inimă ușoară prin viața asta gri ...Cine știe..

SYSTEM OF A DOWN----CHOP SUEY


Wake up
Grab a brush and put a little, makeup
Hide the scars to fade away the, shakeup
(Hide the scars to fade away the)
Why'd you leave the keys upon the table?
Here you go create another fable

You wanted to
Grab a brush and put a little makeup
You wanted to
Hide the scars to fade away the shakeup
You wanted to
Why'd you leave the keys upon the table?
You wanted to

I don't think you trust
In my self righteous suicide
I cry when angels deserve to die

Wake up
Grab a brush and put a little, makeup
Hide the scars to fade away the, shakeup
(Hide the scars to fade away the)
Why'd you leave the keys upon the table?
Here you go create another fable

You wanted to
Grab a brush and put a little makeup
You wanted to
Hide the scars to fade away the shakeup
You wanted to
Why'd you leave the keys upon the table
You wanted to

I don't think you trust
In my self righteous suicide
I cry when angels deserve to die
In my self righteous suicide
I cry when angels deserve to die

Father, father, father, father
Father into your hands, I commend my spirit
Father into your hands
Why have you forsaken me?

In your eyes forsaken me
In your thoughts forsaken me
In your heart forsaken me, oh

Trust in my self righteous suicide
I cry when angels deserve to die
In my self righteous suicide
I cry when angels deserve to die

HIM-----GONE WITH THE SIN


I love your skin oh so white
I love your touch cold as ice
And I love every single tear you cry
I just love the way you're losing your life

Ohohohohoh my Baby, how beautiful you are
Ohohohohoh my Darling, completely torn apart
You're gone with the sin my Baby and beautiful you are
So gone with the sin my Darling

I adore the despair in your eyes
I worship your lips once red as wine
I crave for your scent sending shivers down my spine
I just love the way you're running out of life

Ohohohohoh my Baby, how beautiful you are
Ohohohohoh my Darling, completely torn apart
You're gone with the sin my Baby and beautiful you are
So gone with the sin my Darling

miercuri, 16 noiembrie 2011

CRYPTAL DARKNESS----THEY WHISPERED YOU HAD RISEN


For centuries I've walked this world alone
immersed in the serenity of the shadows
filled with the blood of life
between your world and mine. . . help me
They whispered you had risen
your love means more than life itself
your neck burns with uncontrollable pain
that won't cease until you rest in the shadows
The dark air of the night so cold
I can show you truth beyond your dreams
your fiery tears they seared me
as we stared into the candles flame
how do you comprehend a bond of such
intentioned sacrifice I plead with the darkness
your skin is of purest ivory and as you weep
I catch your ebony tears we melt in our hidden desire. . .
Please submit your soul to me
to become my destiny I beckon to you
through the mist of the everlasting rain
spill your blood stop our pain
be my bride of darkness
you are me and I am you forever. . .
The pale moon it comes alive in your eyes
I weep why must the sun ever rise
for in this darkness your radiance
consumes me for this I give you life. . . eternal
They whispered you had risen
your love means more than life itself
your neck burns with uncontrollable pain
that won't cease until you rest in the shadows
The dark air of the night so cold
I can show you truth beyond your dreams
your fiery tears they seared me
as we stared into the candles flame
Death it yields immortality
as the darkened wind cries your name
as you leave your mortal dread
your blood fills me with ecstacy
together at last I now know that I can be free.

luni, 14 noiembrie 2011

JUS SANGUINIS----DIALOG CU ÎNGERII CĂZUȚI

-crezi că Dumnezeu are inima întreagă?
crezi că moartea e un fel de iubire?
crezi că între durere și absolut
cineva tese o scara din oase?

---nu știu
nu am văzut niciodată cum înflorește un cais dincolo de Calea Lactee
nu am zburat niciodată mai sus de visele iubitei mele
nu am ucis  nopțile toamnelor pustii 
nu am răsucit pumnalul în seva arborilor veșnici.

-atunci poate că ești și tu semn de albastru murdar?
un cer muritor coborât în labirintul durerii....
înfipt în pământul ce se hrănește cu tinerețea ta
reper trecator pentru vântul hoinar.

-nu știu
de dimineață aveam un ochi închis
nu am putut vedea zbuciumul picăturilor de rouă
in aspru sarut pe picioarele statuilor de ceară . . .
nu știu..

-crezi că fiecare drum duce într-un oraș unde trăiește o femeie numai a ta?
crezi că fiecare ploaie spală amintirile unei alte vieți?
crezi că lumânarea aprinsă la marginea pădurii
luminează pașii celor deja rătăciți?
crezi?

-nu știu
eu însumi sunt un rătăcit într-un deșert al mirării
cuvintele îmi ascund pașii
iar zilele îmi caută în buzunare
promisiuni niciodată făcute.

-urmează numai drumul care nu îți mușcă tălpile
în rest e moarte și nimic...


Eduard Dorneanu
Mălini 14 noiembrie 2011

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului.

sâmbătă, 12 noiembrie 2011

AVA INFERI----BLOOD OF BACHUS

BELLA MORTE----MANY MILES


Bella Morte-,,Many miles''- versuri
,,A single light still shines at night to speak your name
And the miles go by like years on this old road
And though I'm tired I can not stop to rest my eyes
For the wheels they turn like time
In my mind you're always somewhere just ahead
Looking back to hear the words that went unsaid
As the miles roll by in silence all the while
I feel your presence at my side
No need for words, time moves on
If in the end there's something more
All this will seem strange and small
Hope in the end is something more...

vineri, 11 noiembrie 2011

BELLA MORTE----Fall no more

Find the end, let us start again
Feelings lost now surge as oceans
So grey she rises to the world
And her name shattered years ago
Scattered with the northern snow
Fragments hidden well within our minds

Till the rains fall no more
Till the nights no longer find us here alone
Till the rains fall no more
Till the night no longer finds us here alone


In death's eyes sorrow lingered once
Seeing her life torn apart
The shackles fell to see her free to walk the earth
In her eyes life is present still
Through the day I watch her sleeping
I hold her close forever more

DOUA SEMNE DESPRE NESFARSITUL LUMII

De dimineață posturile de radio românești trăncănesc despre sfârșitul lumii de parcă ar fi o promoție la tichiii de mărgăritar.Enervat pe mayași,azteci și alte popoare antice și super vizionare am înjurat în gând pe cei care promovează asemenea bazagonii ridicole.Îmi și imaginez la focul tribului mai mulți filosofi maya sau azteci discutând despre sfârșitul lumii și aducând dovezi convingătoare audienței formată din elitele unor comunități de semi sălbatici.Binenteles unii ``prieteni`` vor replica spunându-mi că domnii din respectivele triburi au inventat roata,hârtia,diacriticele,personajele suprarealiste și iubirea în rate.Anumite reviste îi ridica la rangul de iluminați deși există și alte păreri conform cărora viziunile lor sunt echivalente cu zâmbetul piticilor de grădină.
Plictisit de interminabilele discuții despre numerologie și relevanta ei am căutat și eu dovezi pe cont propriu despre sfârșitul lumii.Nefiind contemporan cu Nostradamus și neavând posibilitatea de comunica cu el(nu toată lumea are puterile lui Merlin sau Morgothia :)) ) m-am limitat la a ascultă părerile marilor gânditori ai zilei de azi.Și astfel mi-am amintit ce zicea acum câțiva ani în piață un nene ce vindea cartofi: 
 -Când om ajunge noi campioni mondiali la fotbal și bunica fată mare să știți că vine sfârșitul lumii!!!
Din câte știu eu România are șanse să devină campioană mondială la fotbal doar în visele bahice ale unor jucători ce confundă cantonamentul naționalei cu tabara de recreere din copilărie când ne ascundeam de profi ca să bem bere sau alte porcării și să ne simțim șmecheri.Cât despre bunica distinsului domn ce vindea cartofi nu am nici o îndoială că e o doamnă respectabilă ce nu mai poate reveni în adolescentă .De ce îl cred pe nenea care vinde cartofi și nu îi cred pe aia de au inventat telescopul din frunze de palmier,tomberonul ecologic sau toba în formă de arici?Răspunsul e simplu:pentru că lumea nu e bătaia de joc a unor indivizi ce își imaginează apocalipse sau alte idioțenii.Lumea suntem noi :bărbați femei,copii...cu calitățile și defectele noastre.Lumea e bună și rea,sensibilă și plină de vanitate.Ea nu se sfârșește la oră fixă  sau  într-o anumită zi.  Cam astea sunt cele două semne care dovedesc că sfârșitul lumii e foarte departe...Nu mă îndoiesc că și dumneavoastră cunoașteți alte semne ce pot dovedi același lucru...Mergem înainte prieteni...mai este destul timp..

joi, 10 noiembrie 2011

GOTHIC MUSIC

GHEORGHE DINICA----ACTORUL SI NEUITAREA

Poze cu Gheorghe Dinica
Timpul este mereu flămând.Veșnicia înghite lacomă imperii,oameni,întâmplări.Memoria leneșă a celor ce rămân nu lasă de multe ori loc celor care merită cu adevărat considerație păstrând în schimb ca simboluri personaje controversate,unele fără nici o altă calitate în afara tentei de bizar.Timpul este mereu flămând...Destinele oamenilor se frâng unul după altul ca într-un uriaș joc de domino din care nimeni nu se poate salva.Cu toate astea există oameni care înfruntă moartea și uitarea.Gheorghe Dinică este unul din acele repere culturale,care  face parte din galeria marilor personalități românești,niciodată uitate.
Au trecut deja doi ani de când Gheorghe Dinică a plecat dincolo de albastru.Zâmbetul său inconfundabil s-a împletit cu veșnicia stelelor în locul în care tristețea nu va ajunge niciodată.Nu cred în statistică,am mai spus-o dar acest uriaș talent are ca repere în cariera lui momente de uriașă glorie.De-a lungul anilor a câștigat numeroase premii: trofeul Karlovy Vary (pentru pelicula "Prin cenușă imperiului", 1975), Troia (pentru "Patul conjugal", 1992), Premiul de Excelentă UNITER (1999), Premiul Special UCIN (pentru "Filantropica", 2002) și Trofeul pentru întreaga activitate (ȚIF, 2006).
Cred că pentru un actor cel mai frumos omagiu adus este neuitarea.Un rol neuitat chiar și o replică scurtă care rămâne în memoria colectivă demonstrează că marele actor a bătut la poarta inimilor noastre..și a reușit să între.Cu voia dumneavoastră și voi aminti o scurtă replică din filmul ``Prin cenușă imperiului`` unde a interpretat rolul ``Diplomatul``:``Tu știi ce-i aia voluptate?``...
Timpul e veșnic flămând.Veșnicia înghite lacomă imperii oameni,întâmplări.

vineri, 4 noiembrie 2011

PETALE DE NEIUBIRE


ne iubeam cu muzica dată la volum maxim
la fiecare schimbare de ritm, unul dintre noi se prefăcea a fi mort
iar celălalt trebuia să îl salveze cu o minciună,
cu un sărut.
nu ne strigam pe nume.
de fapt, aveai un nume de femeie emancipată şi rea.
nu mi-ar fi plăcut să trimit în aerul nebun de unduirile tale,
mesaj de chemare.

către miezul nopţii am început să îţi explorez încheieturile mâinilor.
cicatricele tale îmi vorbeau despre sărutul tristeţii,
despre dispreţul monoton al unei vieţi trăite în colivie metal aurit.

-nu ne priveşte nimeni, ţi-am spus.
-te poţi căţăra goala pe pereţi,
îţi poţi arunca mândria în pubela de gunoi a hotelului.
poţi valsa alături de mine ca şi cum ai muri în braţele diavolului,
scrîşnind din dinţi şi arcuindu-ţi coapsele
ameţind toamna cu neruşinarea şi neiubirea ta.

râdeam amândoi sprijinind Universul cu trădările noastre mici,
aproape nevinovate.
orele petrecute împreună plecau umilite, îmbrăcate în fâşii din rochia ta de mireasă:
astfel timpul a devenit o femeie albă, aşteptând în faţa unui altar fără preot.
binecuvântaţi de o astfel de durere, am adormit în braţele iubirii.

dimineaţa s-a urcat cu picioarele pe trupurile noastre golite de putere.
ai oftat uşurată şi ai zămislit prunci de foc.


Eduard Dorneanu
Mălini 4 noiembrie 2011

Acest material este protejat de legea dreptului de autor. Sunt interzise preluarea parţială sau integrală şi difuzarea lui fără acordul autorului. 

BELLA MORTE----AS WE DESCEND


On the shore lies a lost and broken dream
Silver shines with its echoed memories
In the night one can almost hear the past
If they listen with their hearts atop the sand

Why does no one realize
A hidden truth is nothing but a lie
And my weak heart fades each time
I hear good-bye pass from your lips


Hands achieve what the eyes have longed to grasp
A talisman filled with promises and lies
In the night she can almost hear him cry
The strangest chill enwraps him as he carries on